marți, 2 iunie 2015

O calatorie in noaptea de vara a copilariei



...Cum intru pe poarta inalta cu arabescuri, din fier forjat de culoare bruna, ma opresc si ascult. E noapte de vara adanca pe strada Plantelor - noapte cu miros de iasomie sau de regina noptii, tarait de greieri si vant soptit printre frunze. Undeva in stanga, intuiesc prezenta hortensiilor, a trandafirilor de dulceata - explozie de roz in timpul zilei - si a irisilor inalt-misteriosi-profund-violet. Iedera intinsa alene pe tot gardul ocroteste spatiul copilariei din curte - si pasesc mai departe. Vita de vie se intinde pe zeci de metri si creeaza, atenta, o bolta numai buna de explorat, adevarat tunel al timpului. Trandafirul altoit imens, multicolor, se viseaza copac de cativa ani buni - e aproape cat ciresul cel mic de inalt, ciresul care e mic doar in comparatie cu cel mare - si infloreste semet, abundent, din mai pana in noiembrie. Acum, in noaptea asta, are deja flori portocalii, galbene si piersicii, al caror parfum se amesteca cu celelalte. Menta, multa menta insirata pe marginea aleii pietruita cu patratele, pe care se ghiceste sotronul desenat deunazi, cu creta rosie si verde. Inspir profund si ma las hranita de toate astea la un loc - si nici macar nu stiu ca fac asta, pentru ca ma aflu la varsta binecuvantata la care totul este asa-cum-este. 


Pasesc mai departe si ma apropii de cais. 
E un copac care ma stie de mica - precum majoritatea din curte, de altfel - si ma primeste bucuros sa-i stau alaturi. In intunericul roditor, caisele se parguiesc si soarele de peste zi se-aduna in miezul parfumat. Sunt aproape gata, caisele - dar nu gata.

Doua poteci mai departe, batranul plop ma asteapta, rabdator. Cred ca asa m-ar fi asteptat si strabunicul Francisc pe care nu l-am prins - copacii batrani si strabunicii (chiar si bunicii) au ceva in comun, iar plopul "meu" are peste o suta de ani inteleptime si stie tot atatea povesti, spuse in toate anotimpurile: insa graiul de vara mi-e cel mai drag, iar el stie asta, si incepe sa depene, numaidecat. Ascult, ascult, ascult...

Ciresul mic plantat de mine si inainte de el, copacelul Ploaie-de-aur. Au un aer de spiridus...ceva care-aduce cu starea aia in care-ti vine sa chicotesti...si asta se potriveste de minune cu zmeura insirata pe langa zidul din spatele curtii. Nici zmeura nu e gata, dar stiu ca-i acolo.

Ciresul mare e plin de cirese - si "maine" o sa-mi fac drum printre ramuri, cu galetusa galbena cu tot. E ritualul din fiecare vara, iar ciresul mare adora momentele astea. Alaturi, visinul imi asteapta cuminte pasii, si chiar langa el, liliacul. A trecut, liliacul, dar tinem minte amandoi explozia de flori liliachii. Fosneste, a recunoastere.

Si in cele din urma, nucul. Special l-am lasat la urma, pentru ca aceasta calatorie se incheie undeva sus, intre crengile cele mai subtiri - leganata de fosnet si vant, privind catre stele, luna si pamant. Nucul, care se lasa explorat pret de vreo trei etaje; nucul, care m-a invatat despre curaj si echilibru, despre solitudine si despre "a fi cu" - si despre atat de pretioasa tacere din care se naste actiunea potrivita...insa nici macar nu stiu ca se petrece asta, pentru ca ma aflu la varsta binecuvantata la care totul este asa-cum-este.

...pentru ca ziua de azi este doar o prelungire a celei de ieri...La Multi Ani !! Asta a fost o calatorie, un vis in noaptea de vara a copilariei mele - calatoria ta cum este ?

Te imbratisez,

Ana Maria

 

www.drumulsprecentru.r0
https://www.facebook.com/RomanianDreamingCircle
https://www.facebook.com/Respiratia.Inimii.Respiratie.Holotropica